realitate

Dragilor, intra-adevar postarea asta nu are legatura cu  celelalte dar  era musai...

SINCER: avem cel putin trei sute saizeci si cinci de motive de sinucidere pe an si totusi ne încàpàtâm sà continuàm sà tràim; de asta ador eu viata!
SI MAI SINCER: iubirea nu-i liantul vietii - iubirea este doar o imperfectine a vietii, un apendice, o ranà...Viata înseamnà cruzime, cinism, sàlbàticie, vânatoare, junglà: supravietuieste cine poate (nu mà credeti, priviti în jurul si mai ales în interiorul vostru)...(Din pricina asta l-am iertat pe Dumnezeu pentru tot, în afarà de faptul cà nu existà.)
Priviti filmele, cititi càrtile care se publicà: durerea, tristetea, suferinta, violenta, disperarea, fac raiting, se vând bine...
Dacà dragoste nu e nimic nu e: nici suferintà, nici deceptie, nici disperare...aproape fericirea perfectà! (fericirea si dragostea nu fac niciodatà casà bunà împreunà)
Poti iubi sincer o operà de artà, natura, viata, o simfonie, ràsàritul sau apusul soarelui, însà a iubi un om, vine tot timpul dintr-un atavic impuls egoist - celàlalt-oglinda oglinjoara!
Uneori cred în Dumnezeu (a nu crede în Dumnezeu nu presupune neapàrat a-i nega existenta) însà niciodatà în sansa lui de a salva omul.
Am fost mereu indecent fascinata de tiranii si dictatorii din antichitate (cei din timpurile moderne - cu exceptia lui Hitler, care a fost un dictator împlinit - sunt niste pigmei, niste ratati, lipsiti de grandoare, de geniul ràului) si chiar am fost ispitita sà stabilesc o ierarhie, un clasament al dictatorilor, însà m-a blocat Dumnezeu: n-am stiut pe ce loc sà-l plasez...Orice dictator tinde sà se confunde cu/sà devinà divinitate, sà se creadà în el...Dumnezeu este poate dovada supremà cà omul nu poate supravietui fàrà sà fie dominat, fàrà dictaturà...
Mi se reprosazà adesea cà nu sunt serioasa - cei ce-mi spun asta nu înteleg cà nu poti fi serios în zilele noastre (în orice caz nu în sensul în care înteleg ei asta)...în cel mai disperat caz te poti preface cà esti serios (adicà si mai grav decât a fi!)...
A fi serioasa este ultima mea grijà!
Iar a simula cà sunt, ar însemna sà neg tot ce este adevàrat în mine.
Asta e: sunt o sentimentala inraita Iubesc viata însà îmi este greu sà accept...
SA FIM SERIOSI: eu nu sunt o provocatoare - mai degrabà o timida dezabuzata - a spune lucruri evidente însà pe care nimeni nu cuteazà sà le spunà, nu-i nici pe departe provocare ci mai degrabà sinceritate împutità...
Sà mai poti încà sà crezi cà o fecioarà poate sà procreeze (fecundatà de spiritul sfânt!) înseamnà sà negi tot restul, de la aparitia omului si pânà în prezent...
Condamnàm canibalismul...am ràsfoit toate religiile: singuri crestinii îsi mànâncà dumnezeul (la împàrtàsanie gustà putin - s-ajungà la toti! - din sfânt trupul sàu si preacurat sângele sàu)...(în spatiul àsta frigid delirez cum vrea muschiu' meu, aici nu puteti posta!)
SA FIM SI MAI SERIOSI: nu te plânge cà esti nefericit, odatà ce ai constientizat asta, esti deja salvat.
Fericiti cei sàraci cu duhul càci a lor va fi împàràtia cerurilor! Sincer: tre' sà fii sàrac cu duhul ca sà crezi într-o astfel de împàràtie!
Nici împàràtia mea nu-i din lumea aceasta, dar n-am sà mà las crucificata pentru o simplà adresà gresità!
Nici în Dumnezeu nu mà pot refugia, pentru asta ar trebui mai întâi sà-l expulzez din mine - si sunt prea milostiva sà-l scot în stadà pe frigul àsta!
Spre deosebire de Dumnezeu, Mozart este singurul care nu m-a dezamàgit niciodatà. Mozart este suprema condensare a spiritului uman si totodatà marea iertare a umanitàtii. Aceastà lume nu poate pieri decât în clipa în care stelele ar începe sà murmure în cor Requiemul.